Despre seminar

Asociația Cultură prin Muzică vă invită la Seminarul de muzică Orff – Schulwerk pentru cadrele didactice din învățământul pre-primar și primar, Brăila. Seminarul se va desfășura în datele de 19 și 20 octombrie 2019 în sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Brăila.

Cursurile vor fi susținute de Kristin Valsdóttir, profesor specialist Orff, decan al Departamenului de Educație artistică din cadrul Academiei de Artă din Islanda, cunoscută și apreciată în România cu ocazia proiectului internațional Cultură prin muzică / Culture through Music, organizat de către Arcub – Centrul cultural al Municipiului Bucureşti în parteneriat cu instituții din țară și străinătate și desfășurat la București în perioada 2015 – 2017.

Pe parcursul celor 10 ore de seminar, cadrele didactice își vor putea diversifica și perfecționa tehnicile și metodele de predare a muzicii prin pedagogia Orff-Schulwerk, metodă de predare-învăţare a muzicii de renume mondial.

În timpul seminarului se va pune accentul pe jocurile și mișcările muzicale, pe ritmurile și dansurile copiilor potrivite pentru grădiniță și școli primare. Scopul este de a oferi cunoștințe despre modul în care fiecare educator și învățător poate lucra cu muzica, cu elemente muzicale, de dans sau mișcare în sala de clasă.

Participanții vor lucra aplicând ideile de bază și metodele de lucru specifice pedagogiei muzicale Orff – Schulwerk, respectiv explorarea, ecoul, ​​improvizația și creația.

Proiect organizat de Asociația Cultură prin Muzică.

Parteneri: Inspectoratul Școlar Judeţean Brăila, Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila, Asociația Profesională a Educatoarelor EGIDA .

Program

Sambata, 19 octombrie 2019

10:00 – 12:00

  • Explorare și sensibilizare la diferitele elemente și noțiuni muzicale prin jocuri, exerciții de vorbire, cântare și mișcare.;

12:30-15:30

  • Jocuri, improvizații și creații muzicale, explorând diferite forme și structuri muzicale și materiale de lucru.

15:45 – 16:30

 Duminica, 20 octombrie 2019

9:00 – 11:00

  • Explorare și sensibilizare la diferitele elemente și noțiuni muzicale prin jocuri, exerciții de vorbire, cântare și mișcare;

11:15-13:00

  • Jocuri, improvizații și creații muzicale, explorând diferite forme și structuri muzicale și materiale de lucru;

13:00 – 13:40

  • Discuții și revizarea materialelor și a exercițiilor din timpul zilei.

Prezentare profesor specialist

Atelierele vor fi susținute de Kristín Valsdóttir, Decan al Departamenului de Educație artistică din cadrul Academiei de Artă din Islanda

Kristín Valsdóttir este din 2009 Decan al Departamenului de Educație artistică din cadrul Academiei de Artă din Islanda. In perioada 2006 – 2009 a fost lector Universitar la Universitatea din Islanda și Sef al catedrei de Muzică, Dramă și Dans. Este absolventă a Institutului Orff – Hochschule für Muzik und darstellende Kunst Mozarteum , cu o lucrare de diplomă care investighează maniera prin care profesorii pot adopta Metoda Orff pentru predarea muzicii islandeze. Interesul ei în domeniul pedagogiei muzicale Orff – Schulwerk s-a manifestat constant prin publicații, prin participarea la acțiuni de promovare și prezentare a acestei pedagogii în Islanda și în afara țării și, mai recent, prin coordonarea și participarea la proiectul Nordic Sounds (Sunete nordice) care a avut ca rezultat crearea unui e-book – o resursă pedagogică conținând muzică tradițională, dans, cântece, jocuri, rime și melodii din țările nordice: Danemarca, Insulele Feroe, Finlanda, Groenlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.

Înscriere

La stagiul derulat în zilele de 19 și 20 octombrie 2019 pot participa maxim 45 de cadre didactice, iar taxa de participare este de 200 Ron.

Limba seminarului va fi limba engleză cu traducere consecutivă.

Înscrierile se fac la adresa de email pepg2018@yahoo.com .

Pentru detalii și informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro și la numărul de telefon 0730123857