Descriere program
Asociația Cultură prin Muzică în parteneriat cu Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti și Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, vă invită la Seminarul de muzică Kodály pentru cadrele didactice din învățământul pre-primar și primar, Brăila. Seminarul se va desfășura în datele de 23 și 24 februarie 2019 la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila.
Cursurile vor fi susținute de Sarolta PLATTHY, profesor specialist al Universităţii de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta – Institutul Kodály, cunoscută și apreciată în România cu ocazia seminariilor Kodály organizate la București în perioada 2017 – 2018 de către Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti și Arcub – Centrul cultural al Municipiului București.
Pe parcursul celor 10 ore de seminar, cadrele didactice își vor putea diversifica și perfecționa tehnicile și metodele de predare a muzicii prin metoda Kodaly, metodă de predare-învăţare a muzicii de renume mondial, inclusă în anul 2017 pe lista patrimoniului cultural spiritual al UNESCO.
Obiective
• Dezvoltarea aptitudinilor muzicale și dobândirea cunoștințelor muzicale prin cântec;
• Demonstrarea modalităților practice în care pot fi aplicate principiile educației muzicale dezvoltate de Zoltán Kodály în învățământul pre-primar și primar;
• Prezentarea educației muzicale bazate pe voce ca modalitate de dezvoltare muzicală și personală a copiilor, inclusiv a abilităților muzicale, a memoriei, a concentrării, a urechii muzicale, favorizând exprimarea personală, creativitatea, stimulând încrederea, stima de sine și manifestarea abilităților sociale;
• Achiziționarea unui nou repertoriu pedagogic bazat pe un material muzical adecvat vârstelor din învățământul pre-primar și primar.
Program
Sambata, 23 februarie 2019
10:00 – 13:00
• Prezentarea metodei Kodály – metodă de educație muzicală de tip activ : Cine a fost Zoltan Kodály și cum și-a dezvoltat metoda de educație muzicală ? Prezentare video și discuție despre principiile metodei de educație muzicală și despre filozofia lui Kodály ;
• Metodologie în educația muzicală timpurie : dezvoltarea simțului metric, ritmic, și melodic prin cântec și prin mișcare, prin diferite jocuri muzicale Game Songs – Prima parte ;
• Cântare în grup.
14:00-18:00
• Lecție practică de solfegiu prin metoda Kodály : perfecționare profesională în metrică, ritm, melodie, polifonie, armonie și formă muzicală prin cântare, lectură, dictare și analiză, prin metoda Kodály;
• Metodologie în educația muzicală timpurie : dezvoltarea simțului metric, ritmic, și melodic prin cântec și prin mișcare, prin diferite jocuri muzicale Game Songs – Partea a 2-a : pregătire, prezentare și practică pentru a putea preda muzica și elementele ei utilizând un repertoriu de cântece în limba maternă, adecvat diferitelor vârste școlare și preșcolare;
• Cântare în grup.
Duminica, 24 februarie 2019
9:00-12:00
• Jocuri muzicale – Game Songs
• Metode diferite de predare a muzicii în școlile primare : Material muzical din diferite epoci stilistice – renastere, baroc, clasic – selecție bazată pe caracteristici stilistice și adecvată vârstelor școlare;
• Cântare în grup.
Profesor specialist Sarolta Platthy
Cu o experiență profesională de peste 40 de ani, Sarolta PLATTHY este profesor specialist și formator la Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc Budapesta. A predat metodologia și solfegiul în cadrul Institutului Kodály și a activat ca și profesor de muzică specializat în cadrul școlilor primare. A susținut și susține numeroase workshop-uri în întreaga lume: Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Filipine, Korea de Sud, China, Austria, Elvetia, România și Letonia. Este co-autor al Curriculei naționale din Ungaria pentru muzica predată în clasele primare și autor al unui DVD despre metoda Kodály. Recent a publicat o carte despre How to Use Kodály’s 333 Reading Exercises in Practice (Cum să folosești în practică cele 333 de exerciții de citire Kodály).
Înscriere
La stagiul derulat în zilele de 23 și 24 februarie 2019 pot participa maxim 40 de cadre didactice, iar taxa de participare este de 155 Ron.
Limba seminarului va fi limba engleză cu traducere consecutivă.
Înscrierile se fac la adresa de email pepg2018@yahoo.com .
Pentru detalii și informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro și la numărul de telefon 0730123857.
Parteneri
Proiect organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti și Asociația Cultură prin Muzică.
Parteneri: Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, Inspectoratul Școlar Judeţean Brăila, Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila, Asociația Profesională a Educatoarelor EGIDA