Descriere program

  • Asociația Cultură prin Muzică în parteneriat cu Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti și Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, vă invită la Seminarul de muzică Kodály pentru cadrele didactice din învățământul pre-primar și primar, Brăila. Seminarul se va desfășura în datele de 15 și 16 februarie 2020 la Centru de resurse al cadrelor didactice din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr.11, Aleea Cocorilor nr.1, Brăila.
  • Cursurile vor fi susținute de Kata Asztalos, profesor specialist la Institutul Kodály din Ungaria. Pe parcursul celor 10 ore de seminar, cadrele didactice își vor putea diversifica, adapta și perfecționa tehnicile și metodele de predare a muzicii prin metoda Kodály, metodă de predare-învăţare a muzicii de renume mondial, inclusă în anul 2017 pe lista patrimoniului cultural spiritual al UNESCO.

    Obiective

  • Dezvoltarea aptitudinilor muzicale și dobândirea cunoștințelor muzicale prin cântec;
    • Demonstrarea modalităților practice în care pot fi aplicate principiile educației muzicale dezvoltate de Zoltán Kodály în învățământul pre-primar și primar;
  • Prezentarea educației muzicale bazate pe voce ca modalitate de dezvoltare muzicală și personală a copiilor, inclusiv a abilităților muzicale, a memoriei, a concentrării, a urechii muzicale, favorizând exprimarea personală, creativitatea, stimulând încrederea, stima de sine și manifestarea abilităților sociale;
    • Achiziționarea unui nou repertoriu pedagogic bazat pe un material muzical adecvat vârstelor din învățământul pre-primar și primar.

    Program

  • Sâmbătă, 15 februarie 2020
    • 10:00 – 11:30 Mijloace de educație muzicală pentru dezvoltarea abilităților la copii
      • Introducere;
      • Jocuri muzicale și efectele lor în dezvoltarea diferitelor abilități ale copiilor;
      • Tehnici de bază pentru a menține o voce sănătoasă în exercițiile de cântare în grup;
      11:45-13:00 Teorie și practică în grădiniță și în școala primară prin metoda Kodály
      • Teorie și practică în metoda Kodály;
      • Aplicarea principiilor lui Kodály în studiul muzicii în grădinițe și în școli;
      • Internaționalizarea metodei Kodály.
  • 13:00 – 14:00 Pauză de prânz
    • 14:00 – 15:00 Metodologie pentru dezvoltarea abilităților ritmice
      • Importanța pulsației în educația muzicală timpurie;
      • Dezvoltarea abilităților ritmice în grădinită și în școala primară;
      • Citirea și dictarea ritmică – metodologie și abordări bazate pe metoda Kodály;
      • Improvizația ritmică în grădinițe și în școlile primare.
  • 15:15 – 16:15 Jocuri ritmice pentru vârste cuprinse între 3 și 10 ani
    • Jocuri ritmice din toată lumea.
    • 16:15 – 17:00 Dezvoltarea abilităților melodice prin metoda Kodály
      (partea I)
      • Conexiunea dintre dezvoltarea vizuală și spațială și dezvoltarea simțului melodic la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani;
      • Modalități ludice pentru a descoperi melodia;
  • 17:15 – 18:15
    Dezvoltarea abilităților melodice prin metoda Kodály (Partea II)
    • Metodologie și practică pentru utilizarea solmizării relative în școala primară;
    • Modalități de pacticare a polifoniei cu elevi cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani.
    • Duminica, 16 februarie 2020
  • 9:30-11:00 Jocurile muzicale, o modalitate de a motiva copiii să participe activ la ora de muzică
    • Jocuri muzicale, dansuri și tradiții naționale în serviciul educației muzicale;
    • 11:30 – 12:30 Diferite modalități pentru a organiza ora de muzică
      • Cum să organizați ora de muzică în grădiniță și în școala primară: scopuri și mijloace;
      • Cântarea în grup și cântec de final
  • 12:30 – 13:00 Discuții și revizarea materialelor și a exercițiilor din timpul cursului.
  • Profesor specialist - formator internațional în pedagogia Kodály

  • Cu o experiență profesională impresionantă atăt în domeniul predării cât și în cel al cercetării în domeniul educației muzicale timpurii, Kata ASZTALOS este profesor specialist in cadrul Institutului Kodály din Ungaria unde predă metodologia, pedagogia, psihologia muzicii și metodologia cercetării.
    • În 2016 obține titlul de doctor în teoria educației cu mențiunea suma cum laudae. A susținut și susține numeroase workshop-uri în Ungaria și în străinătate, în special în Statele Unite ale Americii.
  • De 8 ani de zile, activează ca profesor de muzică specializat în pregătirea cadrelor didactice din cadrul grădinițelor și a școlilor primare. Este autor de studii și conferințe în domeniul educației muzicale, cu focus pe educația muzicală timpurie și beneficiile ei în dezvoltarea personalității copiilor.
  • Înscriere și detalii practice

  • La seminarul derulat în zilele de 15 și 16 februarie 2020 pot participa maxim 40 de cadre didactice din cadrul proiectului educațional regional PEPG – Practici educaționale progresive în grădiniță.
    • Taxa de participare este de 200 Ron.
  • Limba seminarului va fi limba engleză cu traducere consecutivă.
    • Înscrierile se fac la adresa de email pepg2018@yahoo.com
  • Pentru detalii și informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro și la numărul de telefon 0730123857.