Prezentare
Universitatea Națională de Muzică din București, în parteneriat cu Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva și Asociația Cultură prin Muzică, organizează primul program postuniversitar de formare continuă în domeniul educației muzicale din România: Metoda Dalcroze în educația muzicală. Certificatul Dalcroze în România.
Primul Seminar Dalcroze din cadrul acestui program debutează în weekendul 12-13 octombrie, la Universitatea Națională de Muzică din București.
La seminarul derulat în zilele de 12 și 13 octombrie 2024 pot participa punctual maxim 5 înscriși (care nu urmează programul postuniversitar).
Program Seminar Dalcroze 12-13 octombrie 2024
Sâmbătă, 12 octombrie
9:00 – 11:00 Primire & Ritmică (curs comun)
11:15 – 12:45 Curs global
13:30 – 15:00 Improvizație avansați (grup 1)
15:15 – 16:45 Didactică
17:00 – 18:00 Solfegiu avansați
18:00 – 19:30 Improvizație avansați (grup 2)
Duminică, 13 octombrie
9:00 – 10:00 Solfegiu
10:15 – 11:30 Ritmică
11:45 – 13:00 Elemente coregrafice
13:45 – 14:45 Improvizație colectiv
15:00 – 16:30 Mișcare (Simona Paraschivu)
Cui se adresează?
Programul se adresează cadrelor didactice și profesioniștilor care doresc să-și îmbogățească metodele de predare a cunoștințelor muzicale prin mișcare corporală, ascultare activă, practică muzicală live.
Ce este Pedagogia Dalcroze?
Pedagogia Dalcroze este o abordare interactivă și pluridisciplinară a muzicii care permite dezvoltarea inteligențelor multiple, a afectivității, a motricității, a imaginației si a gândirii în relație cu muzica în grup și în spațiu. Cele trei materii principale sunt ritmica, solfegiul și improvizația.
Această formare permite învățarea principiilor de bază ale pedagogiei muzicale Jaques-Dalcroze și aplicarea lor în exercitarea propriei profesii. Ea se adresează profesioniștilor care doresc să-și îmbogățească metodele de intervenție prin mișcare corporală, ascultare activă, practică muzicală live. Specificitatea acestei oferte de formare este aceea că învățarea se bazează pe exersarea personală; favorizează interacțiunea și învățarea de tip global, creșterea conștientizării rolului simțurilor și a emoțiilor în actul artistic și pedagogic.
Cât costă Seminarul Dalcroze?
La seminarul derulat în zilele de 12 și 13 octombrie 2024 pot participa punctual maxim 5 înscriși (care nu urmează programul postuniversitar).
Înscrierile se fac direct pe site-ul asociației sau la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro. Participanții care nu activează în domeniul muzical trebuie să aibă noțiuni muzicale de bază pentru a se înscrie la acest seminar.
Taxa de participare la seminarul de 12.30 ore este de 500 RON.
Plata taxei de participare se face direct în contul Asociației MUZICONEXIUNI – RO62INGB0000999912072803
BANCA: INGB Centrala
În cazul în care solicitați factură, vă rugăm să ne trimiteți detaliile de facturare pe adresa de email info@culturaprinmuzica.ro.
Profesori specialiști, acreditați de Institutul Jaques-Dalcroze Geneva
Jean-Marc Aeschimann este profesor specialist și Directorul Programului Certificatul Dalcroze în România, fost profesor titular la Haute école de musique din Geneva și la Institutul Jaques-Dalcroze Geneva timp de peste 30 de ani și dirijor al corului Arte Musica Thônex timp de 27 de ani. A susținut workshop-uri în lumea întreagă, bazate pe fundamentele pedagogiei Dalcroze (ancorare și mișcare corporală, interpretare muzicală, improvizație muzicală) în ideea de a readuce în atenție esența muzicii: un mijloc autentic de expresie și de comunicare.
Tamaé Gennai Deveaud este profesor de muzică și ritmică la Haute école de musique din Geneva și Institutul Jaques-Dalcroze Geneva. Profesor, artist, compozitor, interpret, iată tot atâtea fațete ale unei personalități creative, interesată de toate formele artistice care combină muzica, arta teatrală și dansul. Din 2005 creează împreună cu Pierre Deveaud compania de spectacole TaMiErO, care oferă spectacole pentru adulți sau copii, piese originale în care muzica, teatrul și dansul se împletesc în lumi câteodată tandre și poetice, când acre și nebunești.
Véronique Aeschimann este profesor titular la Institutul Jaques-Dalcroze Geneva unde susține Atelierele de creativitate bazate pe improvizație teatrală și corporală, care integrează diferite exerciții despre emoții. În cadrul acestor ateliere, a creat numeroase spectacole pentru copii și adolescenți.
A studiat chitara și fagotul la Montreal și a obținut un Master în Ritmica Dalcroze la Institutul Jaques-Dalcroze Geneva în 1998.
Atelierele susținute în cadrul cursului de vară se vor concentra pe improvizația teatrală și corporală și pe exprimarea emoțiilor prin intermediul corpului.
CARE SUNT BENEFICIILE?
- Perfecționare și dezvoltare profesională prin accesarea unei pedagogii speciale de tip activ, cu acțiune recunoscută în mai multe domenii : muzică, educație, terapie, în domeniul social și medical;
- Întâlnirea cu profesioniști pasionați de muzică, posibilitatea de a deveni parte activă dintr-o comunitate vie, implicată, care produce o schimbare pozitivă în locul în care acționează.
Organizatori: Universitatea Națională de Muzică din București, Asociația Cultură prin Muzică și Institutul Jaques-Dalcroze Geneva
Parteneri: RRM – Radio România Muzical
Susținători: Slavia Pharm, Cosmovici Intellectual Property
Program susținut de MOVETIA – agenția națională elvețiană pentru schimb și mobilitate în domeniul educației.