Prezentare

Asociația Cultură prin muzică organizează un nou Seminar Dalcroze de muzică – ritmică, solfegiu și improvizație muzicală în perioada 19 – 20 martie 2022, la Hanul Gabroveni, strada Lipscani nr. 84 – 90, Sala Studio.

Seminarul Dalcroze se adresează profesioniștilor din domenii artistice și non-artistice – profesori de muzică (profesori de educație muzicală, profesori de instrument), muzicieni, studenți UNMB, dansatori, actori, terapeuți, educatori, asistenți sociali. Acest seminar va include cursuri de ritmică, solfegiu,  improvizație muzicală și mișcare corporală adaptate nivelului participanților.

Seminarul Dalcroze face parte integrantă din programul de formare continuă Certificatul Dalcroze în România 2021 – 2022, un program deschis în România în urma parteneriatului dintre Institutul Jaques-Dalcroze Geneva și Asociația Cultura prin Muzica insă el poate fi accesat și punctual de către profesioniștii doritori să aibă un prim contact cu această pedagogie muzicală de tip activ. Seminarul se finalizează cu o diplomă de participare care contează, prin cumulare cu celelalte etape ale CDR, în obținerea Certificatului Dalcroze recunoscut de Institutul Jaques-Dalcroze Geneva și de toate structurile Dalcroze din lume.

O metodă specială de predare a muzicii, Metoda Dalcroze pune accent pe experiență înainte de știință, pe legătura esențială între mișcarea corporală și muzicalitate. Folosind o abordare interactivă și pluridisciplinară, pedagogia Dalcroze permite dezvoltarea inteligențelor multiple și exersarea facultăților afective, motrice, imaginative, spațiale și intelectuale, în relație cu muzica. Lecțiile de ritmică Dalcroze se predau în grup și au ca rol schimburile sociale, cooperarea, dar și capacitatea de adaptare, imitare și integrare. Profesorul improvizează, inventează spontan muzica și suscită reacții. Pedagogia Dalcroze implică exerciții variate, deschise la adaptări, în funcție de nivelul fiecărui participant.

În cadrul Seminarului vom analiza împreună noi variante de abordare a parametrilor muzicali – ritmul, frazarea, armonia. Vom explora cum putem improviza diferite muzici pentru a le asocia unor experiențe de mișcare.
Începem simplu, prin a merge pe muzică, apoi procesul devine mai complex și ajungem să explorăm diferite universuri de interpretare și joc muzical, poezie și diferitele interferențe dintre ele. (Jean-Marc Aeschimann)

Obiective

  • Descoperirea – aprofundarea pedagogiei Dalcroze. Aspectul esențial al acestei metode este asocierea mișcării corporale în procesul de învățare / cunoaștere a muzicii. Astfel, fiecare noțiune muzicală este trăită / experimentată corporal;
  • Dobândirea unor cunoștințe metodologice și didactice specifice pedagogiei Jaques-Dalcroze pentru a le adapta si aplica in experiența profesională proprie;
  • Experimentarea relației dintre muzică și mișcare;
  • Dezvoltarea improvizației instrumentale ca practică personală și ca instrument educațional;
  • Explorarea felului în care această pedagogie poate fi adaptată cursurilor de educație muzicală sau de pedagogie instrumentală, dar și altor domenii profesionale.

Program Seminar Dalcroze 19-20 martie

Sâmbătă, 19 martie 2022

9:00 – 11:30 Curs global (ritmică-improvizație-solfegiu)

  • pornim de la simplul mers ca să ajungem să pătrundem în universul unei opere muzicale și să îi explorăm toate bogățiile cu ajutorul mișcării corporale ;
  • explorăm și dezvoltăm muzicalitatea mișcării prin gesturi simple și o punem în relație cu diferite muzici improvizate.

11:45 – 13:00 Ritmică (prof. Tamaé Gennai-Deveaud)

13:00 – 13:45 Pauză de masă

13:45 – 15:45 Ritmică și demers pedagogic (prof. Jean-Marc Aeschimann)

16:00 – 17:00 Solfegiu (curs pe grupuri):

  • explorăm cum putem introduce improvizația muzicală și creativitatea în practica solfegiului.
  • pornim de la un material muzical simplu și ajungem, prin joc și creativitate, să descifrăm o partitură.

17:15 – 18:45 Improvizație vocal-instrumentală (curs pe grupuri):

  • explorăm, dezvoltăm posibilitățile interpretării la instrumentul muzical sau cu vocea pentru a ajunge să cântăm fără partitură, folosind mijloace simple de imitare, joc, reguli etc…în raport cu ritmica.

19:00 – 20:30 Improvizație muzicală

Duminică, 20 martie 2022

8:30 – 11:00 Ritmică și didactica pedagogiei Dalcroze

  • parcurgem etapele caracteristice pedagogiei Dalcroze: experimentare – conștientizare – analiză – interpretare.

11:15 – 12:15 Improvizație colectivă

12:45 – 13:45  Curs specific – demersul coregrafic în metoda Dalcroze

13:45 Inmânarea diplomelor de participare

 

*Programul este cu titlu informativ, el poate suferi mici modificări în funcție de numărul de participanți și de nivelul competențelor lor muzicale.

Profesori specialiști, acreditați de Institutul Jaques-Dalcroze Geneva

Jean – Marc Aeschimann obține Diploma de arhitect in 1975 și Diploma superioară Jaques-Dalcroze in 1988, care îi permite să fie formator internațional în pedagogia muzicală Dalcroze. Este directorul programului de formare continuă Certificatul Dalcroze în România (CDR).

A fost profesor titular la Haute école de musique din Geneva și la Institutul Jaques-Dalcroze timp de peste 30 de ani și dirijor al corului Arte Musica Geneva-Thonex timp de 27 de ani.

În plus de activitatea pedagogică, Jean – Marc Aeschimann concertează (improvizație muzicală) impreună cu Thierry Hochstätter, percuționist in cadrul companiei Ballets Béjart și Lucy Nightingale, fostă prim-solist a Baletului din Geneva.

Susține workshop-uri în lumea întreagă, bazate pe fundamentele pedagogiei Dalcroze (ancorare și mișcare corporală, interpretare muzicală, improvizație muzicală) în ideea de a readuce în atenție esența muzicii : un mijloc autentic de expresie și de comunicare.

Tamae Gennai-Deveaud

Profesor de muzică și ritmică la Haute Ecole de Musique Geneva (HEM) și Institutul Jaques-Dalcroze Geneva.

Tamae Gennai Deveaud este profesor, artist, compozitor, interpret, tot atâtea fațete ale
unei personalități creative, interesată de toate formele artistice care combină muzica, arta teatrală și dansul.

Înscriere și detalii practice

La seminarul derulat în zilele de 19 și 20 martie 2022 pot participa maxim 21 de înscriși.
Înscrierile se fac direct pe site-ul asociației sau la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro. Participanții care nu activează în domeniul muzical trebuie să aibă noțiuni muzicale de bază pentru a se înscrie la acest seminar.

Taxa de participare la seminarul de 12.30 ore este de 400 Ron.

Plata taxei de participare se face direct în contul Asociației Cultura prin Muzica – RO63INGB0000999911149442
BANCA: INGB Centrala
SWIFT: INGBROBU
BIC: INGB

În cazul în care solicitați factură, vă rugăm să ne trimiteți detaliile de facturare pe adresa de email info@culturaprinmuzica.ro.

Limbile seminarului vor fi engleza și franceza, cu traducere consecutivă.

Muzicienii, profesorii de instrument sunt invitați să își aducă propriul instrument muzical, în măsura posibilului. Toți participanții sunt rugați să vină în ținută lejeră, care să faciliteze mișcarea (inclusiv încălțăminte de interior sau desculți).

Pentru detalii și informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro și la numărul de telefon 0730123857.

Curs organizat de Asociația Cultură prin Muzică și Institutul Jaques-Dalcroze Geneva în cadrul programului de formare continuă Certificatul Dalcroze în România (CDR) – www.dalcroze.ro.

Eveniment organizat cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri: RRM – Radio România Muzical, UNMB – Universitatea Națională de Muzică București

Evenimentele din cadrul CDR in anul 2022

Seminarii de muzică Dalcroze – București 2022

15 – 16 ianuarie 2022
19-20 februarie 2022
19-20 martie 2022
9-10 aprilie 2022
7-8 mai 2022

Curs de vară Dalcroze – Brașov, 25-29 iulie 2022