Despre program

Asociația Cultură prin Muzică în parteneriat cu Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti și Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, vă invită la Seminarul de muzică și mișcare Kodály pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar, Câmpulung. Seminarul se va desfășura în datele de 21 și 22 martie 2020 la Școala gimnazială Sfântul Iacob din Câmpulung.
Cursurile vor fi susținute de Sarolta Platthy, profesor specialist Kodály la Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Pe parcursul celor 10 ore de seminar, cadrele didactice își vor putea diversifica, adapta și perfecționa tehnicile și metodele de predare a muzicii prin metoda Kodály, metodă de predare-învăţare a muzicii de renume mondial, inclusă în anul 2017 pe lista patrimoniului cultural spiritual al UNESCO.

Obiective

  • Dezvoltarea aptitudinilor muzicale și dobândirea cunoștințelor muzicale prin cântec;
  • Demonstrarea modalităților practice în care pot fi aplicate principiile educației muzicale dezvoltate de Zoltán Kodály în învățământul pre-primar și primar;
  • Prezentarea educației muzicale bazate pe voce ca modalitate de dezvoltare muzicală și personală a copiilor, inclusiv a abilităților muzicale, a memoriei, a concentrării, a urechii muzicale, favorizând exprimarea personală, creativitatea, stimulând încrederea, stima de sine și manifestarea abilităților sociale;
  • Achiziționarea unui nou repertoriu pedagogic bazat pe un material muzical adecvat vârstelor din învățământul pre-primar și primar.

Program

Sâmbătă, 21 martie 2020

10:00 – 13:00

  • Prezentarea metodei Kodály – metodă de educație muzicală de tip activ : Cine a fost Zoltan Kodály și cum și-a dezvoltat metoda de educație muzicală ? Prezentare video și discuție despre principiile metodei de educație muzicală și despre filozofia lui Kodály ;
  • Metodologie în educația muzicală timpurie : dezvoltarea simțului metric, ritmic, și melodic prin cântec și prin mișcare, prin diferite jocuri muzicale Game Songs – Prima parte ;
  • Cântare în grup.

13:00 – 14:00 Pauza de prânz

14:00-18:00

  • Lecție practică de solfegiu prin metoda Kodály: perfecționare profesională în metrică, ritm, melodie, polifonie, armonie și formă muzicală prin cântare, lectură, dictare și analiză, prin metoda Kodály;
  • Metodologie în educația muzicală timpurie : dezvoltarea simțului metric, ritmic, și melodic prin cântec și prin mișcare, prin diferite jocuri muzicale;
  • Game Songs – Partea a 2-a : pregătire, prezentare și practică pentru a putea preda muzica și elementele ei utilizând un repertoriu de cântece în limba maternă, adecvat diferitelor vârste școlare și preșcolare;
  • Cântare în grup.

Duminica, 22 martie 2020

9:30-12:30

  • Jocuri muzicale – Game Songs
  • Metode diferite de predare a muzicii în școlile primare : Material muzical din diferite epoci stilistice – renastere, baroc, clasic – selecție bazată pe caracteristici stilistice și adecvată vârstelor școlare;
  • Cântare în grup.

Zoltan Kodaly

Zoltán Kodály a realizat că arta poate influența foarte mult dezvoltarea personalității, iar muzica de calitate are un impact foarte mare asupra ființei umane. Și, pe termen lung, viețile noastre se schimbă prin cunoașterea muzicii. Tot el a explicat faptul că cea mai simplă modalitate de a face muzică este prin cântat. Este un instrument foarte simplu, toți avem ascunse în noi abilitățile de a cânta și le putem folosi în educarea noastră. Kodály a realizat că prin cântat ne putem forma o concepție lăuntrică despre muzică, putem învăța cum să citim și să scriem muzică. Acestea sunt principiile lui și cred că suntem responsabili de felul în care implementăm aceste idei în școală. Este important ca noi – cei care ne numim profesori ai metodei Kodály – să ne facem treaba în spiritul lui. Dar sunt metode diferite de a-l aplica. Este important să reacționăm la ceea ce ne înconjoară, la schimbările care se produc în mediul cultural și social. Vedem că tinerii generației Z se poartă diferit de felul în care se purtau copiii în urmă cu 20-30 de ani. Prin urmare, profesorii trebuie să găsească metodele de a influența viețile tinerilor prin muzică. Dar instrumentul de bază este același – cântatul. (Dr. László Norbert Nemes, directorul Institutului Kodály).

Kata Asztalos

Cu o experiență profesională de peste 40 de ani, Sarolta PLATTHY este profesor specialist și formator la Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc Budapesta. A predat metodologia și solfegiul în cadrul Institutului Kodály și a activat ca și profesor de muzică specializat în cadrul școlilor primare. A susținut și susține numeroase workshop-uri în întreaga lume: Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Filipine, Korea de Sud, China, Austria, Elvetia, România și Letonia. Este co-autor al Curriculei naționale din Ungaria pentru muzica predată în clasele primare și autor al unui DVD despre metoda Kodály. Recent a publicat o carte despre How to Use Kodály’s 333  Reading Exercises in Practice (Cum să folosești în practică cele 333 de exerciții de citire Kodály).

Inscriere

Înscrierile se fac direct pe site-ul asociației sau la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro .

La stagiul derulat în zilele de 21 și 22 martie 2020 pot participa maxim 40 de cadre didactice din Câmpulung și din țară, iar taxa de participare este de 200 Ron. Plata taxei de participare se face direct în contul Asociației Cultura prin Muzica – RO31INGB0000999908820369 – cu mențiunea: înscriere la seminarul Kodaly, martie 2020, urmată de numele și prenumele dumneavoastră.

În cazul în care solicitați factură, vă rugăm să ne trimiteți detaliile de facturare pe adresa de email info@culturaprinmuzica.ro.

Limba seminarului va fi limba engleză cu traducere consecutivă.

Pentru detalii și informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro și la numărul de telefon 0730123857.

Proiect organizat de Asociația Cultură prin Muzică și Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti

Parteneri: Institutul Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, Școala gimnazială Sfântul Iacob Câmpulung

_________________________________________________________________________

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti îşi propune ca prin manifestările sale să consolideze şi să lărgească relaţiile culturale dintre România şi Ungaria. Poate cel mai adecvat domeniu în acest sens, dar nu singurul, este muzica, datorită limbajului său universal. Printre numeroasele proiecte muzicale care acoperă aproape toate genurile (clasic, jazz, contemporan, fusion, tradiţional, muzică veche), se numără Festivalul Muzicii Maghiare, un concurs dedicat tinerilor muzicieni români de formaţie clasică, o formă de popularizare a literaturii muzicale clasice maghiare, ediţia din anul 2017 şi 2018 desfăşurându-se sub egida Anului Kodály. În anul 2017 Institutul s-a concentrat  asupra unei personalităţi deosebite, Zoltán Kodály, fiind an aniversar, când UNESCO a introdus pe lista patrimoniului cultural spiritual metoda sa de predare-învăţare a muzicii. În acest sens au prezentat publicului românesc acest geniu sub toate „laturile” sale: compozitor, pedagog, etnomuzicolog, filozof şi filolog, prin numeroase evenimente. Succesul seminarului din octombrie 2017 a dovedit utilitatea acestuia şi, în consecinţă, Institutul îşi propune o continuare susţinută în parteneriat cu Asociaţia Cultură prin Muzică. http://www.bukarest.balassiintezet.hu/ro
Asociația Cultură prin Muzică promovează educația muzicală de tip activ prin organizare de evenimente și formări profesionale de înaltă calitate. Este continuatorul proiectului internațional Cultură prin muzică / Culture through Music, proiect demarat în anul 2015 cu finantare SEE prin Fondul Național Bilateral.
Pentru mai multe informații și detalii, urmăriți-ne pe www.culturaprinmuzica.ro și www.facebook.com/culturaprinmuzica .