Prezentare

După succesul primei ediții, echipa spectacolului performativ „Două lumi care se intersectează: muzica și dansulse reunește într-o nouă producție, care îi are ca protagoniști pe Jean-Marc Aeschimann (pian), Thierry Hochstätter (percuție) și Simona Paraschivu (coregraf) alături de profesionişti înscrişi la Certificatul Dalcroze în România care au descoperit plăcerea improvizaţiei la cursurile conduse de Jean-Marc Aeschimann şi care vor participa cu propriile intervenții artistice.

Spectacolul are loc pe 20 aprilie, de la ora 19:00,  la Universitatea Națională de Muzică din București (Studioul de Operă şi Multimedia). Spectacolul este o colaborare extrem de creativă între artişti internaţionali şi români ce construiesc, prin intermediul improvizaţiei artistice, o conversaţie liberă între dans şi muzică. 

Artiştii spectacolului sunt muzicianul Jean-Marc Aeschimann, percuţionistul Thierry Hochstätter şi tânăra Simona Paraschivu, dansatoare, toţi cu experienţă și practică în improvizaţia artistică. „Două lumi care se intersectează” propune publicului un dialog artistic punctat de surprize, schimbări şi transformări prin muzică şi dans. Dansul contemporan se îmbină cu stiluri muzicale multiple, care se schimbă de la o clipă la alta, neplanificat, în funcţie de trăirile şi inspiraţia artiştilor.

„Muzica…sunete, mișcare, o limbă vie. Fiecare dintre noi folosește propriul vocabular și experiența sa pentru a experimenta și a oferi un cadou celorlalți. În aceste momente unice, spectatori și actori se lasă surprinși și răspund unul altuia. Este despre împărtășire, reacție, dăruire. Muzica și dansul sunt două modalități de exprimare care inițiază un dialog.” Jean-Marc Aeschimann, iniţiatorul proiectului „Două lumi care se intersectează”

Jean-Marc Aeschimann este profesor specialist și Directorul Programului Certificatul Dalcroze în România, fost profesor titular la Haute école de musique din Geneva și la Institutul Jaques-Dalcroze Geneva timp de peste 30 de ani și dirijor al corului Arte Musica Geneva Thonex timp de 27 de ani. A susținut workshop-uri în lumea întreagă, bazate pe fundamentele pedagogiei Dalcroze (ancorare și mișcare corporală, interpretare muzicală, improvizație muzicală) în ideea de a readuce în atenție esența muzicii: un mijloc autentic de expresie și de comunicare. Pe lângă activitatea pedagogică Jean – Marc Aeschimann concertează (improvizație muzicală) împreună cu Thierry Hochstätter.

Thierry Hochstätter este percuționist în cadrul companiei Ballets Béjart şi directorul artistic al companiei Citypercussion. A compus pentru Maurice Béjart, Roland Petit şi a colaborat cu artişti precum Youssou N’Dour, Zizi Jeanmaire şi Catherine Ribeiro. În paralel cu activitatea de artist, susţine workshop-uri de percuţie în mediul privat şi academic.

Simona Paraschivu – Coregraf, dansator și profesor titular de dans clasic și contemporan la Liceul de Coregrafie ”Floria Capsali”. A absolvit Liceul de coregrafie ”Floria Capsali”, apoi și-a continuat studiile de  licență și  master la Universitatea de Teatru și Film „I.L. Caragiale”. A colaborat ca dansator, coregraf sau profesor în diferite proiecte artistice cu instituții precum: Opera Națională Română, Teatrul Godot, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic și Centru Național al Dansului din București. 

Înscriere și detalii practice

Spectacolul „Două lumi care se intersectează” are loc în data de 20 aprilie 2024, de la ora 19.00, la UNMB, Studioul de Operă şi Multimedia, parter, corp A. 

Durata : 1 h

Taxa de participare: 45 ron (acces general)

Rezervările se pot face direct  pe site prin completarea formularului sau la adresa de email info@culturaprinmuzica.ro.

Organizatori: Asociația Cultură prin Muzică, Asociația MuziConexiuni în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București

Cu sprijinul: RRM – Radio România Muzical, CulturED

Susținători: Cosmovici Intellectual Property, Slavia Farm