Program dedicat profesioniștilor din domeniul muzical, profesioniștilor din domeniul dansului, al actoriei, al științelor educației (învățători, profesori de educație muzicală) și din domeniul terapeutic
Înscrierile pentru ediția 2022-2023 sunt deschise până la 15 septembrie. Înscrierile se fac pe site-ul www.dalcroze.ro.
Certificatul Dalcroze în România este un program unic, deschis în premieră în România în urma parteneriatului dintre Institutul Jaques-Dalcroze Geneva și Asociația Cultură prin Muzică. Ajuns la cea de-a doua ediție, programul reprezintă șansa unei formări continue calitative pentru 25 de profesioniști din țara noastră în domeniul educației muzicale de tip activ Dalcroze.
Din acest an Programul CDR 2022-2023 este susținut de Movetia – agenția națională elvețiană pentru promovarea schimburilor și a mobilității în sistemul de învățământ.
Cui se adresează Certificatul Dalcroze?
La această formare pot participa maxim 25 de profesioniști din domeniul muzical, profesioniști din domeniul dansului, al actoriei, al științelor educației (învățători, profesori de educație muzicală) și din domeniul terapeutic.
Pentru a fi admis la Certificatul Dalcroze în România, candidatul trebuie să dețină o diplomă de licență (titlu de licență sau echivalent) în următoarele unități: școli superioare de muzică, dans, teatru, asistență socială, psihologie, științele educației. Cei care nu activează în domeniul muzical, trebuie să aibă noțiuni muzicale de bază și să cânte just pentru a fi acceptați la această formare.
Unde are loc Certificatul Dalcroze?
Cursurile vor avea loc la București.
Cât costă Certificatul Dalcroze?
Taxa de înscriere este de 150 RON și se plătește odată cu depunerea dosarului de înscriere.
Costul programului CDR este de 1100 euro / participant și include:
- Participarea la toate seminariile și cursurile organizate în perioada septembrie 2022 – septembrie 2023, însumând 215 ore
- Cheltuielile de deplasare, cazare și diurnă la Stagiul de observare (stagiul este obligatoriu) ce se va desfășura la Institutul Jaques-Dalcroze Geneva
Costul nu acoperă taxa percepută de Institutul Jaques-Dalcroze Geneva (aprox 200 CHF), ce va fi plătită separat.
Această formare permite învățarea principiilor de bază ale pedagogiei muzicale Jaques-Dalcroze și aplicarea lor în exercitarea propriei profesii. Ea se adresează profesioniștilor care doresc să-și îmbogățească metodele de predare a cunoștințelor muzicale prin mișcare corporală, ascultare activă, practică muzicală live. Specificitatea acestei oferte de formare este aceea că învățarea se bazează pe exersarea personală; favorizează interacțiunea și învățarea de tip global, creșterea conștientizării rolului simțurilor și a emoțiilor în actul artistic și pedagogic.
PROGRAM CERTIFICATUL DALCROZE 2022 – 2023
25 – 29 Iulie 2022 : Curs Intensiv, Brașov: Cei care nu au reușit să ajungă la acest curs vor recupera cele 40 de ore pe parcursul CDR 2022-2023
24 – 25 Septembrie 2022: Seminar Dalcroze, București
15 – 16 Octombrie 2022: Seminar Dalcroze, București
12 – 13 Noiembrie 2022: Seminar Dalcroze, București
10 – 11 Decembrie 2022: Seminar Dalcroze, București
14 – 15 Ianuarie 2023: Seminar Dalcroze, București
4 – 5 Februarie 2023: Seminar Dalcroze, București
4 – 5 Martie 2023: Seminar Dalcroze, București
1-2 Aprilie: Seminar Dalcroze, București
6-7 Mai: Seminar Dalcroze, București
Iulie 2023 – Curs de vară
Septembrie 2023 : Examen, București
CARE SUNT BENEFICIILE?
- Diplomă recunoscută de Institutul Jaques – Dalcroze din Geneva, instituție de educație renumită la nivel mondial;
- Realizarea Stagiului de observare în cadrul Institutului Jaques – Dalcroze Geneva;
- Perfecționare și dezvoltare profesională prin accesarea unei pedagogii speciale de tip activ, cu acțiune recunoscută în mai multe domenii : muzică, educație, terapie, în domeniul social și medical;
- Întâlnirea cu profesioniști pasionați de muzică, posibilitatea de a deveni parte activă dintr-o comunitate vie, implicată, care produce o schimbare pozitivă în locul în care acționează.
Organizatori: Asociația Cultură prin Muzică și Institutul Jaques-Dalcroze Geneva în cadrul programului de formare continuă Certificatul Dalcroze în România (CDR) – www.dalcroze.ro
Cu sprijinul: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri: RRM – Radio România Muzical și UNMB – Universitatea Națională de Muzică București, MIMA Musica Brașov
Susținători: Slavia Pharm, Cosmovici Intellectual Property