O educație muzicală prin și pentru muzică este definiția pe care Emile Jaques-Dalcroze, pedagog elvețian, și-a dorit-o pentru ritmica inventată de el. Cum se traduce concret acest lucru? Reportaj realizat cu ocazia Zilei dedicate ritmicii Dalcroze, la Conservatorul din Vincennes, situat în regiunea pariziană.
Sâmbătă dimineață, ora nouă, la Conservatorul din Vincennes. Pe platoul Auditoriumului, un cor improvizează pe o arie din Champs Elysées de Joe Dassin. Studenți, profesori de educație muzicală, muzicieni, dansatori, terapeuti și chiar un pediatru, cântă, merg pe ritm, improvizează gesturi și mișcări în acord cu muzica : este încălzirea înainte de ziua dedicată ritmicii Dalcroze , iar ritmica Dalcroze nu se practică stând. „Muzica nu este doar pentru urechi”, spune Anne Lamatelle-Meyer, una dintre organizatoare, profesor de educație muzicală și profesor Dalcroze. Ea se trăiește cu tot corpul, toate simțurile noastre trebuie să fie treze.
În grupul de participanți este o mare diversitate, iar motivațiile sunt uneori surprinzătoare, la o primă privire. Ca în cazul acestui medic pediatru din Rueil-Malmaison, care vine să descopere ritmica Dalcroze motivat fiind de unul dintre pacientii lui, o fetiță a cărei evoluție o urmărește de câțiva ani. „Această fetiță este foarte împlinită, se simte bine în pielea ei și chiar foarte bine în corpul ei. Am aflat că face ritmică la Conservatorul din Rueil-Malmaison și am vrut să descopăr eu insămi mai multe despre această metodă. Văd din ce în ce mai des venind la cabinetul meu, copii care suferă de probleme de sănătate cauzate de o școlarizare prea sedentară, prea pasivă, situație care se agravează odată cu adolescența. Or, ceea ce văd astazi, aici, este o pedagogie completă, care reînnoiește legătura dintre intelectul și corpul copilului și îi încurajează creativitatea. ”
Christine este profesoară de educație muzicală în Bretagne. De asemenea, lucrează cu elevi cu dizabilități. Participă de câțiva ani la zilele dedicate ritmicii Dalcroze, convinsă fiind de virtuțile terapeutice ale acestei pedagogii. „Elevii autiști pe care îi inițiez în muzica au o schemă corporală foarte limitată sau chiar absentă. M-am întrebat de multe ori despre metoda pe care aș putea să o aplic pentru a permite acestor elevi să își implice corpul mai mult. Ritmica Dalcroze este metoda care îmi oferă cele mai creative instrumente, referitor la acest aspect.
Florence este clarinetistă în Garda Republicană și profesor de clarinet. Are o elevă care nu poate înțelege și aplica pulsul muzical. „Mi-am dat seama că pregătirea mea clasică nu îmi oferă nicio soluție. Acesastă elevă trebuie să înțeleagă singură ce este pulsația și apoi modul în care structura ritmică se construiește peste această pulsație. Am venit aici ca să descopăr idei de exerciții care să o ajute în aceast proces de conștientizare „.
Elevul este în centrul procesului de învățare
Contrar a ceea ce putem gândi la o primă abordare, metoda Dalcroze nu este nici tehnică de dans sau de expresie corporală rezervată dansatorilor și nici o metodă de învățare a ritmurilor muzicale. Este inspirată de ambele, dar într-o abordare globală – în care ritmul, solfegiul și improvizația sunt cei trei piloni. O metodă de predare „pentru muzică și prin muzică”, așa cum a fost definită de compozitorul și pedagogul elvețian Emile Jaques-Dalcroze, care a conceput-o în urmă cu mai bine de un secol. „Este o metodă care folosește mișcarea naturală a corpului pentru a dezvolta o senzație muzicală în corp care ajută la intelectualizarea conceptele muzicale, explică Hélène Nicolet, care predă ritmica Dalcroze adulților, seniorilor și studenților la Haute Ecole de musique și la Institutul Jaques – Dalcroze din Geneva. Alegerea denumirii de ritmică se datorează faptului că Emile Jaques-Dalcroze a dorit să dezvolte omul în raport cu ritmul care este prezent în toate. Și-a bazat gândirea pe faptul că ritmul este elementul muzical regăsit în toate aspectele vieții. ”
Implantată solid în sistemul de învățământ elvețian, ritmica Dalcroze este încă destul de puțin cunoscută în Franța. Astăzi, doar doisprezece ritmicieni, absolvenți ai Institutului Internațional Jaques-Dalcroze din Geneva, lucrează în Franța. Anne-Gabrielle Chatoux a fost una dintre primele care au introdus ritmica Dalcroze la Conservatorul arondismentului IX din Paris. Astăzi, ea este responsabilă de pregătirea muzicală pentru filiera dans și voce la Conservatorul din Vincennes. De origine elvețiană, ea a crescut cu ritmica Dalcroze de când era copil. Ca în cazul pedagogiilor alternative, precum Montessori sau Freinet, ritmica Dalcroze îl aduce pe elev să devină un actor activ în procesul de învățare, explică ea:
„Este o pedagogie în care elevul este activ și își construiește singur subiectul predat, îndrumat de profesor. Profesorul dalcrozian îl învață același lucru ca orice alt profesor, dar făcând în așa fel încât copilul descoperă de la sine conceptul lucrat. Inițial, învățarea este foarte intuitivă: îi sugerăm copilului să asculte, să compare, să lucreze singur. Pe măsură ce exercițiile devin mai complexe, la un moment dat vom încerca să înțelegem ce s-a făcut până atunci. Este faza conștientizării, a ceea ce a fost trăit, momentul în care vom face această legătură foarte importantă între intelect și sentiment. În momentul în care ajungem la această conștientizare, această învățătură este similară cu orice altă metodă. Ceea ce este cu adevărat important și care diferențiază pedagogia Dalcroze de predarea tradițională, este întreaga fază care a precedat conștientizarea. Dar este crucial să parcurgem faza de conștientizare, deoarece fără ea, rămânem în stadiul de sensibilizare.”
Pedagogia Dalcroze se ajută fie de pian, fie prin cânt, bazându-se pe mișcările naturale ale corpului. „Copilul este luat în ansamblu, corpul său este instrumentul lui, este ca o ureche mare. Iar când ați pus un nume pe o noțiune muzicală, aceasta a fost deja experimentată de corp, explică Anne-Gabrielle Chatoux. Pentru același concept vom propune mai multe abordări diferite pentru a multiplica șansele ca acesta să fie integrat. Când explic un triolet, de exemplu, vom auzi mai întâi trioletul în exemple muzicale. Apoi îl vom dansa cu o eșarfă, îl vom compara cu un ritm care îî seamănă foarte mult, dar care este totuși diferit, îl vom cânta, îl vom lovi într-o tamburină, vom cânta o melodie pentru a-l identifica … și numai după toate acestea îi vom spune elevului: ceea ce ai făcut, simțit, umblat, dansat, cântat, se numește triolet și se notează în acest fel. De fapt, când copilul a integrat trioletul, practic fără să-și dea seama, și își ia instrumentul, el îl știe deja. ”
Dansatori, dar și cântăreți și instrumentiști, abordează prin pedagogia Dalcroze educația muzicală, respirația și chiar gestul muzical. La fel ca și Anne Lamatelle-Meyer, profesoară de educație muzicală la Conservatorul din arondismentul 13 Paris. Ea predă la mai multe clase de instrumentiști, pentru care resimțirea muzicii în corp le schimbă radical relația cu instrumentul. „Pentru un instrumentist, pulsația este baza, dacă nu o ai, nu poți suprapune elemente ritmice peste ea. Nu suntem într-un curs tehnic, este responsabilitatea profesorului de instrument, dar lucrăm frazarea, respirația, direcționarea gestului, ascultarea și înțelegerea partiturii. Când vine vorba de o provocare de depășit, metoda Dalcroze are un avantaj major: nu există educație punitivă și fiecare copil progresează în funcție de abilitățile sale specifice. Abordăm o problemă prin diferite tipuri de exerciții încercând să parcurgem toate tipurile de percepție: auditive, vizuale, tactile, pentru a aduce elevul la înțelegerea unei noțiuni. În acest fel, fiecare elev, indiferent de dificultatea și particularitatea lui, poate să se recunoască la un moment dat într-o abilitate care este atuul sa. ”
Ritmica Dalcroze în Franța
Dacă Elveția recunoaște virtuțile ritmicii Dalcroze, oferindu-i un loc special în sistemul de educație și chiar în domeniul medical (ritmica Dalcroze este rambursată de asigurarea socială în cazul seniorilor), în Franța ea este abia cunoscută. Doar doisprezece profesori din Franța dețin diploma recunoscută de către Institutul Internațional Jaques-Dalcroze din Geneva și de Haute école de musique din Geneva. Studiile sunt lungi, solicitante și scumpe – trei ani pentru licență, încă doi pentru master, fapt ce descurajează mulți candidați.
Dar nu toată lumea se simte confortabil cu o metodă de predare în care profesorul este într-o permanentă chestionare și căutare. Încă un motiv, în opinia lui Geneviève, pentru a explica numărul mic de profesori Dalcroze în Franța „Este ca un tsunami, repune în chestiune toate convingerile pe care le ai ca profesor și acest lucru nu este ușor. Uneori nu vrem să fim judecați punându-ne în pielea elevului. Unii oameni nu se simt confortabil în corpul lor sau nu știu să improvizeze … asta pune sub semnul întrebării multe lucruri. Este necesar să deplasăm cursorul de pe obiectivele de atins pe drumul parcurs până acolo. ,să dedramatizăm, să învățăm să ne dăm timp pentru a căuta și experimenta. Profesorul nu mai este titularul cunoștințelor pe care le va inculca elevilor lui: toți suntem implicați la același nivel într-o căutare comună, iar profesorul este cel care ghidează această încercare. ”
O abordare personală, o investiție considerabilă și problema de a putea pune în practică cunoștințele dobândite odată returnați în țară. Având în vedere interesul celor prezenți la ziua Dalcroze organizată la Conservatorul din Vincennes, aceasta este o metodă primită cu mult entuziasm în rândul profesioniștilor, dar care luptă să se dezvolte în Franța: „Adesea, când această metodă ajunge să fie predată în Conservatoare, este pentru că există o echipă și un director deschis care susține inițiativa. Franța are această latură academică dezvoltată, dar prea rigidă. Este foarte dificil să miști liniile. În plus, într-o cursă a rezultatelor, această metodă nu este eficace. Necesită timp consacrat pentru fiecare elev, o abordare individualizată. Și acest aspect este cel mai greu de realizat astăzi „, conchide Anne-Gabrielle Chatoux.
Sursa: www.francemusique.fr
Traducere și adaptare: Asociația Cultură prin Muzică
