În centrul vechi al capitalei, Sala Gabroveni rescrie istoria fostului han. Suntem în faţa unui centru cultural de nivel european? După experienţa celor două zile de muzică şi mişcare, da, îşi reconfirmă noul statut: în noua sală ARCUB, pe cât de intimă şi cochetă pe atât de avangardistă, tronează un pian nou! O doamnă cu aer distins şi molipsitor de radios înșiră sunete care parcă spun o poveste. Dă indicații din când în când de la pian. Şi muuuulte încurajări (e nevoie!), într-o franceză a cărei candenţă şi ritmicitate picură şi ea valuri de sunete în urechile celor care, desculți, pe aceeași scenă, pășim la propriu în lumea muzicii: profesori de muzică, învățători, educatori, dar și psihologi, logopezi sau muzicieni profesioniști. Suntem iar copii, ne jucăm de-a barocul cu hip şi hop printre polifonii.

Pianul tace. Pe scenă și dincolo de ea, în fiecare colţ se întâmplă altceva. În mijlocul scenei, un bol tibetan învăluie într-o subtilă vibrație un cerc de oameni care, cu ochii închiși, se lasă purtaţi către o fiinţă din adâncul lor, trezită de unde nevăzute. Pe un culoar, pe podea, se fac desene din sfori, panglici şi beţişoare colorate. Figurile nasc personaje. Personajele, povești. În alt loc, oameni mari suflă baloane de săpun pe care, în cădere, vocile lor le îngână sonor, ca şi cum spaţiul în care se rostogolesc, s-ar face auzit. Din culise se amestecă crâmpeie de sunete cristaline, clopoţei muzicali acţionaţi într-un joc aleator, gesticulat de un dirijor voluntar.

Muzică. Mişcare. Improvizaţie – atelierele de ritmică Dalcroze susținute de Myriam Curchod, profesor la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva, invitată la București în cadrul proiectului „Cultura prin muzică / Culture through music„:

Este minunat, sunt oameni care au ieşit din cadrul lor obişnuit. Au îndrăznit. Este atât de frumos să îi vezi, să îi simţi.

Metoda Dalcroze implică tot corpul. Pornim de la diferite tipuri de deplasare naturală: mers la pas, la trap, la galop sau pas săltat… Aceasta este baza, natura copilului în mişcare. Le place atât de mult când îi întrebi: ce ai vrea să faci acum? Vreau să merg, să alerg, vreau să sar! Şi atunci corpul este deja în muzică. Spiritul este în muzică. Pentru că putem lua doar o parte din această muzică: melodia, ritmul, timpii, nuanţele… Venim cu o idee şi o putem multiplica la infinit. Este fără limite.

Muzica te poate bucura, te poate emoţiona, poate atinge fiinţa noastră profundă la care altfel nu putem ajunge.

Muzica este un limbaj universal, putem călători cu ea oriunde în lume, până în China: nu vorbim chineză dar putem intona un cântec în chineză, îl putem cânta pe două voci, ne întelegem muzical unul cu celălalt. Muzica are ceva arhaic. (Myriam Curchod, pedagog IJD Geneva)

E benefic pentru cei care lucrează cu copiii dar nu numai, şi pentru tine, te ajută să te descoperi, să experimentezi, să dai frâu creativităţii. Eu fac dans cu copiii de grădiniţă şi chiar după atelierul de ieri am aplicat doar câteva exerciţii şi deja la copii de 2 ani şi jumătate am văzut o diferenţă faţă de cum am controlat grupa până atunci. Deci a fost clar, tehnic şi aplicabil. (Tatiana Fecioru, profesor de dans)

E extraordinar, minunat! În primul rând folosirea multor materiale neconvenţionale, nu numai instrumente muzicale, şi multă creativitate. Şi apoi faptul că ne bazăm pe improvizaţie, ceea ce în şcoala muzicală românească nu prea întâlnim. (Gabriela Vasilescu, logoped şi absolvent UNMB)

Sunt atât de necesare copiilor pentru că practic prin aceste experienţe ei învaţă enorm de mult. Este atât în beneficiul profesorilor cât şi al copiilor, rezultatele ar putea să fie surprinzător de mari după parcurgerea unor etape cu aceste metode. (Eva Kilián, educator, Gradiniţa Liceului “Ady Endre”).

Mi s-a părut revoluţionar. E incredibil câte se pot face! După curs, ca învăţător, ai nevoie doar de un pic de creativitate, nu trebuie să scrii pe o foaie. Până acum în pedagogia muzicală din România poate cel mai frumos lucru pe care puteai să îl faci la ora de muzică era să cânte baieţeii separat, fetiţele, să cânte împreună, şi atât. Dar în momentul în care vii de dimineaţă, te aşezi lângă ei şi le cânţi: “Bună dimineaţa, eu sunt Valentin”, şi continuă fiecare copil, e altceva, ei n-au avut curajul până nu m-au auzit pe mine. Şi apoi am luat un cântec simplu, popular: dacă batem de două ori din palme şi facem trei paşi, cum simţiti asta? Şi au început să se joace singurei. Haideţi să încercăm şi în grup, haideţi să vă jucaţi câte doi şi apoi să vă întoarceţi la ceilalţi, şi, din aproape în aproape, au început să găsească singuri pulsul şi să spună: asta am putea face aşa şi aşa! Au început ei să improvizeze! Extraordinar… (Barbu Valentin, învăţător cls.I).

Sursa: www.romania-muzical.ro