Despre proiect

Proiectul Cultura prin muzica – Culture through Music a fost dezvoltat de ArCuB și finanțat de Fondul Bilateral Național, www.eeagrants.ro.
Proiectul a avut ca scop principal colaborarea dintre mai multe țări și culturi în domeniul educației muzicale, respectiv, Islanda, România și Ungaria. Noutatea acestui proiect a constat în a reuni mai multe metode de educație muzicală, respectiv Dalcroze, Orff si Kodaly, fiecare cu specificul său, din perspectiva cooperării culturale.
În cadrul proiectului, partenerii au avut ocazia să prezinte profesioniștilor din mediul universitar, preșcolar și școlar din România, diferite metode și pedagogii relative la educația muzicală timpurie. În același timp, prin atelierele și conferințele cu public de specialitate, dar accesibile și publicului larg, susținute la București, s-a urmărit prezentarea și adaptarea acestor metode de educație muzicală în spațiul cultural românesc.
O secțiune separată a fost propusă spre explorare, și anume aplicabilitatea acestor metode în cadrul terapiei pentru persoanele cu dizabilități de tip intelectual.

Proiectul Cultură prin Muzică / Culture through Music

Parteneri

Scopul proiectului

Comunitate
Crearea unei comunități active de educatori, formatori și cercetători în domeniul educației muzicale, care să genereze, în viitor, alte acțiuni cu focus pe educația muzicală timpurie și aplicabilitatea muzicii în diverse domenii.

Colaborări permanente sau punctuale cu instituții din Islanda sau Ungaria pentru pregătirea și formarea de profesioniști în domeniul educației muzicale timpurii în București, dar și în țară.

Atragerea publicul către practica muzicală și ascultarea activă a muzicii autentice.

Diversitate
Îmbogățirea și diversificarea principiilor și a metodelor de educație muzicală în mediul școlar și preșcolar din România.

Generare de proiecte în mediul asociativ și instituțional, în domeniul educației muzicale.

Sensibilizarea românilor la muzica de calitate, o componentă culturală importantă.

Noutate
Instituirea de noi cursuri de muzică inspirate din metodele de educație muzicală Dalcroze, Orff și Kodaly.

Sensibilizarea publicul larg privind importanța muzicii și a educației muzicale.

Crearea unui segment media interesat și sensibilizat la acțiunile din domeniul educației muzicale cu toate beneficiile lor.

Actiunile principale ale proiectului

15 Octombrie 2015, ora 11:00: Conferința de lansare.

19 – 20 Noiembrie 2015: atelierele Kodaly, susținute de Borbala Sziranyi specialist în metoda Kodaly, profesor la Kodaly Institute of Ferenc Liszt Academy of Music, Ungaria. Detalii Ateliere Kodaly

28 – 29 Ianuarie 2016: atelierele pentru cei care lucrează cu persoane cu dizabilități de tip intelectual, concepute și susținute de Myriam Curchod, profesor specialist în metoda Dalcroze, membru al Asociației Dalcroze România, profesor la Institut Jaques-Dalcroze, Geneva. Detalii Ateliere Terapeutică

10 – 11 Martie 2016: atelierele Dalcroze, concepute și susținute de Anne-Claire Rey-Bellet, profesor specialist în metoda Dalcroze, membru fondator al Asociației Dalcroze România, profesor în cadrul Institutului Jaques-Dalcroze, Geneva Detalii Ateliere Dalcroze

19 – 20 Mai 2016: atelierele Orff, concepute și suținute de Kristin Valsdottir, specialist în metoda Orff din cadrul Iceland Academy of the Arts, Islanda

28 – 30 iunie 2016: Conferința de final a reunit specialiști din mai multe țări, care au abordat teme legate de muzică, pedagogie muzicală și aplicabilitatea muzicii în diverse domenii.

22 – 23 septembrie 2017: Seminar Dalcroze de ritmică, solfegiu și improvizație muzicală pentru profesori de muzică și muzicieni.