Educația Muzicală în Finlanda

Să cităm câteva nume: Rautavaara, Lindberg, Kaija Saariaho, Karita Mattila, Jukka-Pekka Saraste și Esa-Pekka Salonen, interpreți sau compozitori finlandezi care poartă sus drapelul țării lor în lumea muzicală.

Finlanda este melomană: numără în prezent treizeci de orchestre profesioniste sau semiprofesioniste, 45 de festivaluri anuale de muzică, inclusiv renumitul Festival de Opera Savonlinna. De unde provine această excelență în toate domeniile muzicii, în această țară de doar 5 milioane de locuitori, situată în nordul Europei? Răspunsul este bine cunoscut: finlandezii au un sistem excelent de educație muzicală.

După cum a rezumat compozitorul – recent dispărut – Einojuhani Rautavaara pentru New York Times: „Muzica este foarte respectată în Finlanda, chiar și de către politicieni.“

Un sistem eficient de educație muzicală și susținut pe scară largă de către autoritățile publice, ca de altfel, tot sistemul finlandez de educație, în conformitate cu clasamentul PISA ale OCDE, care îl clasează printre cele mai bune din lume: « Motivul pentru care suntem în mod constant extrem de apreciați în clasamentul PISA al OCDE, este tocmai pentru că avem în curiculă o educație artistică cuprinzătoare și obligatorie în primii ani pentru toți elevii », explică Antti Juvonen, profesor de pedagogie a Artelor la Universitatea Savonlinna din Finlanda de Est, care pregătește profesorii de școală primară ¨n domeniul educației muzicale.

Educația muzicală este o cauză națională

O educație muzicală ridicată la rang de cauză națională a declanșat pasiunea finlandezilor pentru cultură și artă.

Timo Klemettinen, director al Asociației Școlilor de Muzică din Finlanda: „Am învățat cu toții faptul că păstrându-ne cultura și limba înseamnă să ne afirmăm identitatea națională, lucru devenit evident mai ales în condițiile și în vremurile în care Finlanda era doar un câmp de luptă între Rusia și Suedia „.

Astfel că educația artistică a fost integrată în programa școlară încă de la înființarea școlii publice în Finlanda, în 1866 și a jucat un rol major în procesul care a dus la independența politică a Finlandei în 1917. După cel de-al doilea război mondial, când cadrul educației muzicale începe să se contureze, s-a constatat faptul că există o lipsă severă de profesioniști în domeniul muzicii. Orchestrele sunt înființate în orașele mari, dar lipsesc muzicienii de calitate. Iar pentru a pregăti muzicieni, este nevoie de profesori buni. Primul obiectiv a fost, prin urmare, formarea profesorilor de muzică și, în consecință, crearea unui grup de muzicieni profesioniști.

„Principala forță a sistemului educațional din Finlanda sunt profesorii și învățătorii. Aceștia sunt instruiți cu aceeași exigență, indiferent de nivelul pentru care se specializează. Avem trei tipuri de profesori de muzică în sistemul școlar: profesori de educație muzicală, învățătorii cu formare în educație muzicală și cadrele didactice specializațe în educația muzicală „, spune Antti Juvonen. Cântatul, teoria muzicii și acompaniamentul instrumental fac parte din competențele necesare pentru a preda în școala primară. În 1957, faimoasa Academie Sibelius a fost responsabilă cu pregătirea cadrelor didactice prin deschiderea unui departament dedicat predării muzicii în școală.

Profesori calificați și o abordare exigentă

Începând cu anii 1970, educația muzicală în școală se dezvoltă rapid, sistematic și continuu, finanțată de guvernul finlandez. „Educația artistică a fost întotdeauna un argument politic, care este de fiecare dată adus în atenție în timpul unei perioade electorale. Alegătorii o cer și politicienii o știu „, spune Antti Juvonen.

În ceea ce privește programa școlară, timp de aproximativ 10 ani, elevii finlandezi primesc o educație muzicală integrată în curriculum: studierea unui instrument muzical, audiție, expresie corporală și activități muzicale creative, iar toate acestea cer un bagaj de cunoștințe important din partea profesorilor: _ „Educația muzicală este obligatorie în timpul celor opt ani de școală primară ,o oră pe săptămână. Din al patrulea an, unele școli oferă cursuri opționale de una sau două ore pe săptămână, și există, de asemenea, cursuri de muzică speciale, cel puțin două sau trei ore pe săptămână pentru copiii care doresc să aprofundeze cunoștințele lor și care sunt oferite de cel puțin o școală din regiune „. Într-adevăr, elevii finlandezi frecventează școala cu o medie de o mie de ore mai puțin decât colegii lor din Europa și au foarte puține teme. Ziua lor se termină în jur de ora 14 :00 și au astfel timp pentru activități sportive sau artistice.

De la vârsta de 7 ani, elevii învață să scrie și să citească muzica, teoria și istoria muzicală, sunt inițiați în diferite estetici muzicale europeene și extra-europeene. Pe masura ce elevii cresc, programul devine mai exigent. Învață să cânte polifonic și teoria devine mai complexă. Practica instrumentală este introdusă prin percuții la început, apoi de fluier și de kantele, un instrument tradițional finlandez. În învățământul secundar, elevii au dobândit deja o bază solidă în muzică: educația muzicală devine o opțiune, alături de celelalte arte, dar arta trebuie să fie parte din cursusul fiecare elev: „Când Profesorul de muzică într-o școală este foarte motivat, viața muzicală a școlii poate fi extrem de bogată, cu cel puțin un cor pe școală și multe oportunități pentru copii să se exprime în domeniul muzical.

Toți elevii sunt vizați. Așa cum explică Antti Juvonen, elevii cu dizabilități au acces la educația muzicală la fel ca toți ceilalți deoarece aceștia sunt integrați în sistemul școlar obișnuit – școlile finlandeze aplică această politică începând cu anii 1970 și dispun de un sistem de însoțire special pentru elevii aflați în dificultate, inclusiv pentru muzică.

O rețea densă de școli de muzică

În paralel, rețeaua de școli de muzică este extrem de răspândită și stabilă, datorită finanțării încrucișate din partea guvernului și a comunelor, definită prin lege încă din 1969. O sută de școli primesc elevi pentru învățământ specializat și sunt prezente chiar și în teritoriile cele mai îndepărtate din Finlanda – cea de-a cincea țară ca mărime din Europa: „Din anii 1970, avem un sistem de școli de muzică foarte prezent, care permite educația muzicală de la o vârstă foarte fragedă. Este relativ scump: în medie, predarea în școlile muzicale costă între 200 și 300 de euro pe an școlar, la care se adaugă și achiziția instrumentului. Cu toate acestea, este foarte bine implantat din punct de vedere geografic, și peste tot există școli de muzică accesibile, la mai puțin de 20 de km distanța în cele mai îndepărtate zone, cum ar fi Laponia. Din acest punct de vedere, se poate spune într-adevăr că accesul fiecărui copil la educația muzicală este asigurat.

Potrivit lui Timo Klemettinen, citat de Music in Australia, școlile de muzică sunt finanțate în proporție de 57% de stat și de 27% de municipalități. Costul pentru părinți variază în funcție de localizarea geografică a unității, între 1000 EUR pe an în Helsinki și 200 EUR pe an în zonele rurale. Dar școlile de muzică oferă lecții individuale și oferă cursuri elevilor care sunt deosebit de talentați și interesați de muzică. „Ca regulă generală, școlile de muzică pregătesc muzicienii profesioniști de la început, de la cea mai mică vârstă. Există unele care oferă ințiere muzicală chiar și pentru bebeluși, iar inițierea muzicală prin cântat și joc la nivelul preșcolar nu mai este o excepție de multă vreme. Dar începând cu școala primară, abordăm studiul muzicii într-un mod foarte serios.

Pedagogia « praxialistă »

Dacă educația muzicală în școală este luată în serios, aceasta nu înseamnă că este de tip academic. Ea își găsește inspirația în abordarea « praxialistă » definită de David J. Elliot, muzician și educator, ca fiind o abordare a educației muzicale mai mult pragmatică decât estetică. În opinia lui Antti Juvonen: „În centrul pedagogiei este experiența muzicală. Punem elevii în fața instrumentelor de percuție și îi încurajăm să interpreteze și să cânte pentru a înțelege muzica nu ca pe ceva abstract, ci prin practică și prin senzațiile pe care ea le trezește ». Mai întâi acțiunea, ca să simtă și să înțeleagă mai înainte de a integra cunoștințele teoretice, acesta este principiul metodei care stă la baza învățământului muzical din Finlanda.

Lecțiile de muzică susțin în primul rând dezvoltarea cognitivă, emoțională, motorie și socială a copilului și îi hrănesc abilitățile creative: „Credem că educația muzicală și, în general, educația artistică încă din școala primară este esențială pentru a face din copiii nostri adulți deschiși către lume, cu suficiente cunoștințe și cu un sens critic care să le permită să transmită aceste valori generațiilor viitoare „.

Și lucrurile nu se opresc aici… Contrar tendinței de diminuare a artelor în școlile din Europa, recenta reformă a educației din Finlanda intenționează să crească numărul de ore dedicate învățământului artistic …

 

Sursa : www.francemusique.fr

Traducere și adaptare : Oana Cosmovici