Cu ce seamănă celebrul program de educație muzicală El Sistema? Studenții la pedagogie din cadrul Conservatorului Național de Muzică din Paris au petrecut trei săptămâni în Venezuela.

La începutul anului 2015, Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris (CNSMDP), a semnat un acord cu programul El Sistema cu ocazia împlinirii a 40 de ani de funcționare a acestui program. În ce scop? Intensificarea colaborării dintre programul venezuelean și celebra instituție pariziană care pregătește, printre altele, viitorii profesori de muzică. Pentru CNSMDP și departamentul său de pedagogie, acest lucru a permis studenților să facă vizite de observare în diversele nucleos (numele dat centrelor programului El Sistema) pentru a afla mai multe despre acest program de educație muzicală invidiat de toată lumea.

Acum zece ani, Simon Rattle a declarat: „În Venezuela se scrie viitorul muzicii clasice”. Aceast program – fondat de José Antonio Abreu sub nunele de Fundación del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela – s-a ocupat de 800.000 de copii în 40 de ani de activitate și a creat aproximativ 40 de antene pe toate continentele (inclusiv în Franța). Un model care funcționează, contestat sau nu, și care face să viseze atât profesioniști, cât și unii lideri cu impact în politică și cultură.

Cât adevăr există în această „poveste de succes”? El Sistema, este un „miracol de funcționare autonomă“ sau „model de tiranie“, așa cum pretinde muzicologul britanic Geoff Baker în cartea sa El Sistema: Orchestrarea Tineretului din Venezuela? Cel mai bine este să mergi pe teren, spune Serge Cyferstein, șeful departamentului de pedagogie CNSMDP. „Doar experimentând studenții vor putea să-și facă o idee despre ceea ce e cultura și istoria unei țări, despre poziția ei în raport cu autoritatea statală și cunoașterea, ceva ce nu poate fi transpus în contextul francez, dar care poate fi un pas înainte pentru o reflecție asupra noilor abordări pedagogice la noi în țară”.

Înainte de a iniția această punte de legătură între Paris și Caracas, directorul Conservatorului din Paris, Bruno Mantovani s-a convins el însuși: „M-am dus în Venezuela în primul rând ca muzician, invitat sa dirijez orchestra. Am fost impresionat de faptul că muzica este o preocupare centrală a oamenilor și că această muzică, despre care spunem că este elitistă, este considerată acolo ca un factor de coeziune socială, ca un soi de conexiune socială imensă. ”

Confruntarea practicilor pedagogice

Dincolo de fenomen al societății, El Sistema este un succes pedagogic, spune Bruno Mantovani. Pentru un muzician care a trecut prin toate etapele de educație muzicală în limba franceză, care se pregătește să transmită noțiunile fundamentale, interesul este să compare practicile fără a dori să facă „El Sistema franceză“ . „Ceea ce m-a interesat a fost să văd cum ar putea experiența El Sistema să ajute predarea în Franța și să lupte împotriva individualismului prezent în adordarea pedagogică franceză, de care ne este foarte greu să scăpăm. Și Bruno Mantovani pune accentul pe pedagogia colectivă ca abordare a muzicii clasice, spre deosebire de tradiția franceză. „Atenție, El Sistema nu este un model ideal: solistii din Franța au un nivel mult superior față de ceea ce vedem în Venezuela. Dar ceea ce mă interesează este modul în care muzicienii, care sunt adesea mai puțin buni decât cei din Franța, reușesc să dea concerte cu atâta energie. Ceea ce este important pentru mine este să-i las pe ei înșiși să vadă cum, pentru un muzician dintr-o orchestră, ar fi mai bine să interpreteze alături de colegul lui, mai degrabă, și nu contra lui. Plăcerea de a aparține unei comunități este mai importantă decât spiritul de concurență ».

În octombrie 2016, un prim grup de șase elevi de la departamentul de pedagogie a plecat timp de trei săptămâni în „imersiune” în diferite nuclee din Venezuela. Toți sunt în formare în Certificatul CA la Conservatorul din Paris, instrumentiști de nivel înalt care au mai predat anterior în contexte diferite în timpul studiilor lor. Misiunea lui Elsa Seger, Clotilde Bernard, Ieva Sruogyte Victor Dutot, William și Tom Caudelle Cradle este de a experimenta un proiect educațional într-un nou context, confruntat cu realitatea El Sistema. Elevii au fost selectați pe bază de proiect, aprobat de oficialii El Sistema, cu mai multe ateliere și masterclass, și un spectacol care urma să fie montat în două săptămâni.

„Am pornit de la ideea de a aduce expertiza noastră în acest schimb, spune Victor Dutot, și ce-i interesa pe liderii El Sistema este învățătura noastră în domeniul improvizației și creație contemporane, domenii care nu sunt deloc abordate în învățătura lui El Sistema. ”

Un program care nu formează elite

Chiar cunoscând domeniul de aplicare al programului, studenții au fost surprinși de locul important pe care muzica îl ocupa în viața elevilor. „El Sistema este mult mai mult decât un program de educație muzicală”, spune Victor. Aceasta este cu adevărat o filozofie. Prin practica orchestrei, deci a unei practici colective de muzică, este vorba de ridicarea socială a oamenilor aflați într-o situație dificilă. Și toți se simt implicați, începând cu familiile care îi însoțesc pe elevi în clasă, îi motivează și le susțin eforturile. Concertele sunt pline, iar toate generațiile sunt amestecate. ”

El Sistema este, mai presus de toate, un program cu vocație socială, care ar trebui să ocupe copiii de pe stradă, își amintește Clotilde Bernard. „Copiii din Venezuela au școală dimineața, iar după-amiaza sunt lăsați de capul lor. Nucleos sunt, de fapt centre de primire care le permit să aibă o ocupație. Le oferă securitate și totul este gratuit. Se întorc în fiecare zi, sunt la timp și foarte motivați să-și petreacă timpul cu prietenii în jurul concertelor pe care le fac la o viteză impresionantă. Ca urmare, El Sistema nu formează muzicieni de nivel înalt sau elite. Majoritatea studenților vor deveni amatori care vor continua să interpreteze în diferite formații El Sistema, urmând în același timp o carieră profesională complet diferită. „Este opusul Franței, unde trebuie să studiezi solfegiul, tehnica instrumentală, să fii bun, să treci diferite nivele mai înainte de a face muzică pentru plăcerea de a te educa prin muzica“, a spus Clotilde.

Victor și Elsa au lucrat in cadrul unui nucleos care ocupă copiii și tinerii din cartierele foarte dezavantajate, cu patru până la cinci ore de practică muzicală pe zi. ” Inițial, am fost avertizați că vor fi mai mult de 20 de elevi. Am ajuns cu două grupuri de 50 de elevi între 8 și 18 ani, copii foarte dificili, foști infractori cu istoric în traficul de droguri. Trebuia să fim foarte grijulii și inventivi ca să-i putem implica pe toți, dar erau mereu plini de entuziasm. ”

 Un raport decomplexat cu practica muzicală

Toți studenții o confirmă: tabu nu există, atât la nivelul repertoriului, cât și în ceea ce privește rolul pe care un elev îl poate ocupa în cadrul unei orchestre. O relație cu muzica neobișnuită, care nu îndepărtează pe nimeni și încurajează « sentimentul de a te descurca ». „Orchestrele sunt disproporționate, cu nivele mixte și fiecare cântă. Aspectele tehnice care sunt foarte importante în Franța, sunt un pic neglijate. De la vârsta de trei ani, copiii profită de instrumente. Le spunem: săptămâna viitoare vom interpreta prima simfonie a lui Mahler și vom reuși cât de bine putem. Ei interpretează toate repertoriile de la o vârstă fragedă, toată lumea poate fi dirijor dacă dorește, nu există inhibiție „, spune Victor.

Un exemplu de urmat, în opinia lui Bruno Mantovani: „În Franța, când facem muzică cu copii, avem impresia că sunt niște sub-adulți cărora le rezervăm un anumit repertoriu, în timp ce ar fi poate mai bine să interpreteze mai puțin bine, dar să abordeze lucrări importante. Noi uităm că și copiii sunt foarte capabili să aprecieze marea muzică. Din dorința de a avea o calitate maximală a învățământului muzical, am creat multe bariere în Franța. Dacă am încerca să desacralizăm acest tip de pedagogie și să o întinerim cu practica colectivă, nu ar fi mai rău ».

O pedagogie a de grup eșalonată

În cazul pedagogiei colective, care se află la baza programului El Sistema, cum suplinește ea absența unui tête-à-tête atunci când vine vorba de aspectele tehnice în învățarea unui instrument ? Iată argumentul principal al detractorilor săi… „Inițierea în studiul unui instrument se face de la o vârstă fragedă, spune Elsa. La vârsta de trei ani, copiii învață să mânuiască instrumente pe modele de carton. Se foloseste pedagogia de tip oglindă, în care copiii imită ce face profesorul în sens invers. Au abțibilduri pentru a se repera pe corzi și sunt încurajați să cânte la un instrument. Fiecare evoluează în ritm propriu, iar sistemul de îndrumare este generalizat. Într-o formație în care nivelurile și vârstele sunt amestecate, o persoană de 12 ani poate ghida un copil de trei ani în exploatarea instrumentului, există o cultură a grijii față de cei mici și de începători. Cei mari evoluează, continuă să facă muzică, chiar dacă fac alte meserii, în timp ce-i inițiază pe cei mai tineri „.

Dar în ceea ce privește formarea muzicală, care ocupă un loc atât de important în curicula elevilor din conservatoarele din Franța? „Există conceptul de profesor integral”, explică Victor, „care va învăța lectura, ritmul, cultura muzicală și instrumentul în același timp. Aspectele tehnice care sunt importante în Franța, nu sunt prioritare. Cântăm, solfegiem mai înainte de a face muzică. Apoi, mereu în colectiv, se trece prin mai multe faze: mai întâi, în grupuri mici de instrumente, partiturile se desfac măsură cu măsură, în cele mai mici detalii. Apoi, pupitru cu pupitru, se lucrează diferite elemente din construcția unei opere și, în final, toată lumea se adună în orchestră. Și a doua zi o luăm de la capăt ».

 O transmitere non-ierarhică a cunoștințelor

Cine lucrează cu tinerii și copiii in diferite nucleos din Venezuela? Pentru viitorii profesori de muzică, care au urmat o carieră cerută de studiul unui instrument și o învățătură pedagogică structurată și validată printr-o diplomă, El Sistema este, cu adevărat, antipodul experienței lor. „Am fost surprinși să aflăm că mulți” profesori „din nucleos sunt ,de fapt, mai tineri decât noi, uneori îi mentorează pe cei mai tineri pentru că ei sunt singurii disponibili”, spune Tom. „Sunt elevii buni care îi antrenează pe cei mai tineri. Există o transmisie inter-generațională care este foarte importantă, ei predau pur și simplu ceea ce au învățat ei înșiși în această cultură în care transmisia orală și non-academică este încă foarte prezentă „.

După patruzeci de ani de practică, El Sistema abia începe să stabilească programe de formare specifice pentru formatori însă profesionalizarea este doar un fenomen colateral. „Același lucru este valabil și pentru talentele excepționale, care sunt identificate, dar nu sunt în mod special favorizate în programul general. Pentru aceste cazuri, există câteva cursuri individuale și un sistem de burse care le permite să-și cumpere un instrument bun. Ei se pot prezenta apoi la audiție pentru cele două orchestre semi-profesionale formate din „marii” muzicieni, Simon Bolivar. Dar pentru o carieră profesională reală, de cele mai multe ori, pleacă în Europa „.

 Colectivitatea mai înainte de toate

Dacă studenții CNSM din Paris au ales să aprecieze creația și improvizația contemporană în proiectele lor, aceasta se datorează faptului că acestea sunt zonele care nu sunt predate în programul El Sistema. „Repertoriul formațiunilor muzicale din El Sistema ramane foarte clasic. Redactarea compozitorilor contemporani latino-americani, care sunt totuși interpretate mult, este în mare parte tonal și îndepărtată de curenții europeni în creația muzicală, spune Victor. Am lucrat compozițiile lui Philippe Hersant și a fost într-adevăr un teren nefamiliar pentru elevi. Ca toate practicile legate de improvizație pe care am vrut să le promovăm prin proiectele noastre. Dar, dincolo de un limbaj specific, viitorii profesori de muzică au trebuit să zdruncine multe obiceiuri, pentru ca diferitele personalități din sistem să se poată exprima.

„Elevii au o disciplină impresionantă, sunt obișnuiți să fie în orchestră, să stea, să cânte într-o ordine și să se refere permanent la un dirijor”, spune Guillaume. Deoarece structura programului este una de tip vertical față de un lider, am observat că, uneori, lipsește ascultarea între muzicieni, iar la nivel de implicare personală, inițiativa și încrederea în sine pentru a face propuneri muzicale în improvizație, de exemplu. Atelierele noastre au avut ca scop dezinhibarea acestora și eliberarea creativității lor. Au fost destabilizați inițial, dar foarte curioși, iar echipa didactică a fost foarte interesată tocmai de această abordare, absentă din programul El Sistema. La acest nivel, cred că am adus în mod clar o cunoaștere pe care ei nu o stăpâneau. ”

Ce este de învățat din această experiență?

O motivație incredibilă, răspund toți la unison. O motivație care se hrănește din practica muzicală colectivă, inițiată de la o vârstă fragedă și împărtășită între generații diferite, indiferent de nivel. O motivație împărtășită de studenți, dar și de familii și de o țară întreagă. Și asta în ciuda crizei care a lovit dur Venezuela. Este totuși de subliniat faptul că susținerea lui El Sistema, finanțată 100% de guvernul venezuelean, nu este, în acest moment, pe ordinea de zi.

Sursa: www.francemusique.fr

Traducere și adaptare: Oana Cosmovici