Interviu cu dr. László Norbert Nemes, directorul Institutului Kodály din cadrul Universității de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, Ungaria, realizat cu ocazia proiectului internațional Cultură prin muzică / Culture through Music.

AS:Aveți o definiție personală pentru muzică?

Întotdeauna am considerat muzica o formă foarte specială de comunicare care nu poate fi dezvăluită în nici un alt mod. Cred că muzica este o necesitate pentru toată lumea pentru că prin muzica reușim să comunicăm sentimente pe care nu le putem exprima cu alte mijloace. Probabil acest lucru este valabil și pentru alte forme de artă. Astfel, atunci când vorbim despre educația muzicală ar trebui să discutăm despre posibilitățile de a-i învăța pe tineri să-și comunice emoțiile prin intermediul muzicii.

AS:Faceți o diferență între oamenii care au studiat muzica și cei care nu au studiat-o?

Aceasta este o întrebare dificilă pentru că eu am fost și sunt în mod constant înconjurat de oameni care au studiat muzica, care mi-au fost colegi în școala primară și secundară, dar care nu a devenit neapărat muzicieni. Știu că pentru fiecare dintre ei, muzica a rămas o parte importantă din viața lor. Eu vin dintr-un mediu cultural în care muzica a fost un fapt de zi cu zi. Am învățat într-o scoală – ciclul primar și secundar, care combina curricula academică cu lecții de muzică. Deci, mi-am petrecut anii de școală cântând și dansând. Am avut o copilarie foarte fericita, într-adevăr.

AS:La Institutul Kodály se stabilesc direcțiile programelor muzicale ale Academiei Liszt. Care sunt cele mai importante direcții pe care le dați acestor programe?

Mai înainte de orice, toți ar trebui să înțeleagă că Zoltán Kodály a fost un mare compozitor și profesor la Academia de Muzică din Ungaria, care a realizat că studenții săi nu erau foarte bine pregătiți. Mulți erau foarte buni tehnicieni, dar auzul și imaginația lor muzicală se dezvoltaseră precar. Prin urmare, el a încercat să schimbe modul în care Muzica era predată. Dar, între 1920-1930, a avut o nouă revelație: a înțeles că nu contează modul în care predăm arta sunetelor în universități dacă nu există un nivel satisfăcător de educație muzicală în școli. Degeaba scriem muzică dacă nu există oameni care să o înțeleagă. Munca este în van! Prin urmare, el a ajuns la concluzia că, pentru a avea o societate în care oamenii să aprecieze arta, ei au nevoie de educație. În 1930 a început ceea ce s-a numit „singing youth movement”: tinerii erau încurajați să cânte în coruri, muzicienii din școli erau stimulați să formeze noi grupuri corale și să interpreteze noi cântece. Asta a dat naștere la o mișcare corală puternică în Ungaria care a pus într-un fel bazele educației muzicale de mai târziu. Mulți dintre profesorii noștri ne-au predat muzică în spiritul lui, iar acum vorbim despre o tradiție pe care generația mea încearcă să o salveze în Ungaria.

AS:Folosiți aceeași metodă sau o adaptați?

Folosim conceptul Kodály de educație muzicală, care poate fi explicat foarte simplu. În primul rând, el a realizat că arta poate influența foarte mult dezvoltarea personalității, iar muzica de calitate are un impact foarte mare asupra ființei umane. Și, pe termen lung, viețile noastre se schimbă prin cunoașterea muzicii. Tot el a explicat faptul că cea mai simplă modalitate de a face muzică este prin cântat. Este un instrument foarte simplu, toți avem ascunse în noi abilitățile de a cânta și le putem folosi în educarea noastră. Kodály a realizat că prin cântat ne putem forma o concepție lăuntrică despre muzică, putem învăța cum să citim și să scriem muzică. Acestea sunt principiile lui și cred că suntem responsabili de felul în care implementăm aceste idei în școală. Este important ca noi – cei care ne numim profesori ai metodei Kodály – să ne facem treaba în spiritul lui. Dar sunt metode diferite de a-l aplica. Este important să reacționăm la ceea ce ne înconjoară, la schimbările care se produc în mediul cultural și social. Vedem că tinerii generației Z se poartă diferit de felul în care se purtau copiii în urmă cu 20-30 de ani. Prin urmare, profesorii trebuie să găsească metodele de a influența viețile tinerilor prin muzică. Dar instrumentul de bază este același – cântatul.

AS:Recurgeți la trucuri pentru a capta atenția copiilor?

Una dintre cele mai importante întrebări în educație: cum să le menții copiilor atenția? Studiile arată că în timpul unei lecții de 45 de minute, tinerii sunt atenți doar 7 minute.

AS:O concluzie destul de pesimistă.

Da, aceasta este realitatea. Vorbim despre o generație care excelează în multitasking. Astăzi, un copil se joacă cu telefonul, vorbește online cu cineva, mănâncă ceva, în timp ce se aude muzica pe fundal. Multitasking este un mod de viață. Este foarte dificil să-i faci să fie atenți. Cred că se concentrează mult mai mult când se joacă. Cu toții ne amintim de copii cum se jucau cu un cub sau o pietricică timp îndelungat. Prin urmare, ideea de joc este foarte importantă în educație. Un alt aspect important este să-i menții pe copii activi, să le oferi oportunități pentru mișcare liberă, dans, jocuri, să-i provoci pentru a rămâne atenți. Acestea sunt, aș spune, trucuri pedagogice pe care le putem folosi. Copiii sunt sensibili și simți imediat dacă le place sau nu lecția. Așadar, e important să iubim nu doar materia pe care o predăm, ci să-i iubim pe copii și să credem că prin ceea ce le spunem reușim să aducem o schimbare în viețile lor.

AS:E și mai dificil când vine vorba de muzica clasică, care necesită răbdare, o calitate pe care copiii nu au de obicei.

Am discutat foarte mult această problemă cu colegii mei și incercăm mereu să dezvoltăm metode pentru captarea atenției copiilor. Astfel, atunci când vine vorba de ascultarea muzicii clasice, facem o serie de activități care îi ajută să se concentreze, cântând unele părți ale pieselor, care se conectează cu dansul. Mișcarea îi ajută să rămână pe drumul cel bun. Este un instrument foarte eficient.

AS:Ce le predați de obicei în prima lecție?

Depinde de vârstă. În școala primară, ceea ce fac de obicei este să încep să le cânt ceva și să le propun un joc. Apoi, învățăm jocul și cântecul împreună. La școala generală, când mulți copii sunt inhibați, timizi, nu sunt siguri dacă le place, nu vor să participe, de obicei fac lecții de ritmică, cu tempo rapid, care este energic, iar asta îi determină să se implice cu ușurință. Cântatul vine pe locul doi.

AS:Ce schimbări apar în personalitatea lor pe măsură ce cresc?

Pe la 7-8 ani, au ceva foarte spontan în reacții. Când le propui jocuri, participă foarte ușor, nu te întreabă, le place să te urmeze, au încredere în tine și sunt foarte deschiși. Pe măsură ce cresc, încep să se lenevească. Dar e bine să fii așa în adolescență – începi să visezi, vrei să fii singur, nu mai vrei să stai cu părinții, vrei să fii doar cu prietenii. Așadar pentru a-i face să se deschidă, ai nevoie de multe aptitudini pedagogice. Pe la 17-18 ani pot fi provocați și din punct de vedere intelectual. Îmi place să fac lecții de audiție cu ei fiindcă au gândire profundă, sunt foarte critici, fac observații bune, câteodată ne deschid ochii spre lucruri pe care noi nu le mai vedem demult. Pentru fiecare vârstă există anumite lucruri de făcut. Cu cei mici trebuie să te joci, ca-ntr-o poveste, cu școlarii ai nevoie de energie, iar în liceu îți trebuie profunzime – profunzime a sufletului, a conținutului fiindcă ei pun multă pasiune în ceea ce fac.

AS:Cum vedeți influența lui Kodály astăzi?

La institut, noi vrem să arătăm oamenilor cum a înțeles Kodály educația muzicală. Le arătăm un exemplu, dar asta nu înseamnă că trebuie urmat identic. Vrem să-i inspirăm să gândească și să-și găsească propria metodă de predare. Suntem diferiți, gândim, simțim diferit – unele lucruri funcționează pentru noi, altele nu. Așadar, cred că e important să le arătăm un exemplu și apoi să avem încredere în oameni că iau decizia corectă. Mulți vin la noi din toate colțurile lumii, doar anul acesta avem 49 de studenți din 20 de țări diferite. Au venit la noi pentru a-și dezvolta abilitățile muzicale și pentru a înțelege conceptul lui Kodály de studia muzica. Ulterior se întorc acasă și încearcă să adapteze la mediul lor ce au învățat. Niciodată nu vor fi copii fidele și nici nu trebuie să fie așa.

A consemnat Ana-Maria Sîrghi, jurnalist